Locatia: California
Revin dupa mai mult de un an, in actiunea treptata de mutare a continutului de pe site-ul vechi pe blog.
Una dintre cele mai frumoase ture de pana acum. Calda, luminoasa, colorata; nu ne-a grabit nimeni, am umblat, am stat, am fotografiat exact cand si cat am vrut, intr-o companie placuta, planuita pe viata (rura asta m-a costat un team-building cu colegii de la Arobs - dar a meritat, inzecit).
Plecam dimineata devreme inainte de rasarit, viteza maxima (cat poate saracul EMN) spre munte; spre Apahida, soseaua noua, 3-4 benzi nemarcate, lumini canci; suntem ca pe ocean, fara repere - noroc ca prindem un "iepuras" in fata si ne tinem dupa el (cu greu) pana conditiile de vizibilitate devin normale; ajungem in jur de 7 si ceva in satul Rodna, lasam masina in curte langa o casa faina, la o tanti amabila, si o luam prin sat pe drumul pietruit, dand buna dimineata satenilor, pana trecem pe langa ultimele case si continuam, noi la deal si paraul grabit ('Baia') la vale; aerul e curat, tare, racoros, pana da soarele de dupa culmi si-l incalzeste cu primele raze.
Una dintre cele mai frumoase ture de pana acum. Calda, luminoasa, colorata; nu ne-a grabit nimeni, am umblat, am stat, am fotografiat exact cand si cat am vrut, intr-o companie placuta, planuita pe viata (rura asta m-a costat un team-building cu colegii de la Arobs - dar a meritat, inzecit).
Plecam dimineata devreme inainte de rasarit, viteza maxima (cat poate saracul EMN) spre munte; spre Apahida, soseaua noua, 3-4 benzi nemarcate, lumini canci; suntem ca pe ocean, fara repere - noroc ca prindem un "iepuras" in fata si ne tinem dupa el (cu greu) pana conditiile de vizibilitate devin normale; ajungem in jur de 7 si ceva in satul Rodna, lasam masina in curte langa o casa faina, la o tanti amabila, si o luam prin sat pe drumul pietruit, dand buna dimineata satenilor, pana trecem pe langa ultimele case si continuam, noi la deal si paraul grabit ('Baia') la vale; aerul e curat, tare, racoros, pana da soarele de dupa culmi si-l incalzeste cu primele raze.
Ajungem langa un izvor si dam in stanga drumului pe langa el, pe un drumeag de care, pe unde in urma cu exact un an calcasem pe aceleasi frumoase meleaguri intr-o componenta mai numeroasa (Catalina, Marlene, Dinu). Dam la deal imbatati de pastelurile toamnei, dublate in efect de lumina potrivita pentru fotografie si drumetie, feriti fiind de astrul tot mai incins, de catre padurea deasa si fosnitoare; oprim din cand in cand sa fotografiem, sa ne tragem sufletul si ne luam avant pentru inca o repriza.
Ca de obicei, cu gura pana la urechi si cu limba pana la genunchi, pe urcare :)
Ti-i draga, draga?
Padurea deasa si colorata ne imbie la fotografiat (am repetat asta suparator de multe ori, dar peisajul era de vis).
Dupa vreo 2 ore de cand urcam iesim din padure, continuam pe dealuri cu peisajul deschizandu-se treptat pana cand ni se dezvaluie Ineul in toata frumusetea, si dupa inca vreo 30 minute, primul picior sudic (varfurile Nedeia-Straja, Laptelui, Rabla, Nedeia Taranului, de la dreapta la stang, sau N->S). Luam o pauza de senvish, fotografiem care mai de care (adica eu, Laura neavand la vremea respectiva SLR, se multumeste sa pozele cu "sapunelul"). Bem ultimele guri de apa, nestiind ca urmatoarele sunt la mai multe ore distanta decat planuiesim; ce s-a intamplat: fiind o toamna destul de secetoasa, izvoarele trecute pe harta in jurul traseului pe care ni l-am facut erau toate secate, apa gasind doar pe inserate - si altceva decat am fi vrut; dar, toate povestite la timpul lor.
Dam de-o muscaritza, dar ii refuzam oferta ispititoare si perversa, de-a zbura nelegitim pe taramurile imaginatiei intoxicate.
Ineul ni se arata, inca destul de departe
Continuam pe potecile cunoscute dinainte si nemarcate, cautand incadrari fotografice cat mai reusite; cu gurile tot mai uscate, facem mai multe incursiuni in padure, fara bagaje, in cautarea licoarei vietii, de fiecare data fara succes; cu moralurile pe panta descendenta, o luam pe panta ascendenta spre vf. Corongis, pe care-l coboram pe partea cealalta la lasarea serii; obositi si insetati, campam si pornim dupa apa; baltile din care intentionam sa bem apa sunt tulburi si intesate cu diverse ganganii mici si dubioase; in final iau decizia (in lipsa de alternativa), umplem canile si incepem sa fierbem apa; o tinem in clocot 5-10 minute, dupa care strecurata printr-un tricou si colorata de o pastila efervescenta, devine cea mai buna de cand ma stiu; continuam cu inca 2-3 cani si relativ satui, ne culcam; sa auzi si sa nu crezi, incepe ploaia!!! Vazand asta, montez o plasa improvizata la punctul inferior al supratentei si o umplem cu apa, pe care o bem cu nesatz; uite ca am mai rezolvat o problema! Bine c-am baut de unde beau si caii :)
A 2-a zi, ceturile fantomatice incepe sa urce treptat spre marile lor amoruri, norii, si ne pornim frumoasa calatorie spre creasta, si pe creasta spre Ineu; soarele nu mai e la fel de generos, aratandu-si sprancenele doar la intervale rare, avand ceata in partea stanga(de nord) a crestei, si vant, dar... suntem rasplatiti de un fenomen optic extraordinar; nu-i cunosc numele, daca are unul, dar e extraordinar de spectaculos; un halo de curcubeu in jurul proiectiei umbrei mele pe fondul ce ceatza; stam cu ochii cascati si-l admiram, fotografiem, si ne despartim cu greu de aparitia neasteptata. Ajungem si campam pe inserat langa Lala Mica, bucurandu-ne de apa curata si din belsug.
A 3-a zi ne trezim inainte soarelui si facem primele fotografii; coboram pentru a face prezentarile: frumosul Lala Mare, frumoasa Laura. Il sorbim din priviri, ne intoarcem la tabara, luam micul dejun si ne pornim spre Valea Blaznei, unde nea Dorel, aceeasi gazda primitoare ca de fiecare data, ne imbie cu supa si carnat cu fasole; ii multumim frumos si o luam la vale spre satul Sant, de unde cu greu (ca de obicei...) prindem ocazie pana in urmatorul sat unde ne lasasem masina; aceeasi tanti de treaba ne invita la masa, dar refuzam politicos; ne strangem catrafusele si-o luam spre casa.
P.S. Am dus cu noi o juma de kil de vin, catalizator pentru o seara romantica, dar neavand apa, am amanat pe cat omeneste posibil consumarea lui, iar in final am cedat; am stors ultima picatura de licoare inainte de urcarea pe Corongis.
Si de-atunci ne e tot dor ...
.jpg)
