Mircea Coman: Pasti pe dealuri Apusene (18-20 Aprilie 2009)

luni, 20 aprilie 2009

Pasti pe dealuri Apusene (18-20 Aprilie 2009)

A venit si Pastele 2009. Avem cateva zile libere, vreme superba, muntele aproape, evident nu am rezistat sa ramanem inter betoane. La fel ca si anul trecut, vrem sa-l petrecem sarbatorind cu peisaje spectaculoase si incantatoare, sa ne imbatam cu parfum de pruni si ciresi salbatici infloriti.

Imediat ce am intrat in acest mini-concediu plecam repede din Cluj. Ajungem destul de tarziu langa Manastirea Ramet asa ca nu ne mai ramane altceva de facut decat sa campam pe malul paraului, mos Ene poposind abia spre dimineata... prea mult oras perturba mentalul.

Suntem treziti de un concert de ciripituri, zeci de pasari etalandu-si in competitie trilurile. Asa ceas desteptator sa tot sune-n fiecare dimineata. Iesim sa dam „buna dimineata” soarelui multumindu-i pentru ca si de aceasta data, dupa 3 ani de cand mergem in doi pe munte, ne asigura ca vom avea o tura cu vreme perfecta.

Dupa ce luam micul dejun, ne bem cafeaua de dimineata (ceai negru nu avea la bodega), parcam masina langa Cabana Ramet si plecam spre Chei.

Facem cativa pasi si ne dam seama ca ne-am inmultit la numar. Al treilea tovaras: un catel alb, prietenos si curios, plictisit de job-ul zilnic de a pazi cabana, isi ia cateva ore libere ca sa ne tina companie. Cand ne-am apropiat de Chei am incercat sa-l trimitem acasa stiind ca nu ne va putea urma prea departe, insa n-am reusit, tinand neaparat sa vina cu noi. La un moment dat s-a terminat cararea si am crezut ca ne-a parasit, dar dupa 5 minute il vedem cum ne asteapta nerabdator pe malul celalalt.

Ne descaltam si trecem si noi prin apa rece ca gheata. De aici mai departe chiar nu ne mai poate urma, asa ca ne luam ramas bun de la el si continuam urcarea pe stanci si cabluri, pe Brana Caprei.

Inima muntelui !

Tot mai inalt si mai frumos peisajul din jurul nostru. Ne oprim sa mai facem cateva fotografii vrajiti de imprejurimi.

Uimitor cum is duc traiul intr-un tinut asa de inospitalier !

Parcurgem Cheile si ajungem in fostul sat Cheia, din care-a mai ramas doar biserica (care inca pare a fi folosita) cimitirul din curtea ei si cateva case motesti aplecate sub greutatea timpului ...

Ca de obicei, obiectivul macro intra in actiune !

Mai coboram putin si facem un popas sa luam masa, trecem apa si inaintam prin Cheile Batranei, unde urcam in dreapta si-o luam pe nemarcate spre Cheile Geoagelului pe dealuri si prin paduri arse. O priveliste cam trista ...

Doi strajeri pietrificati pazeau poteca (mult spus) fara s-apara pe harta cu vreun nume.

Ajunsi sus, peisajul se schimba, iar in jurul nostru totul verde si colorat, Piatra Nicaia dominand peisajul. Admiram zarile, Cheile, imortalizam momentul, lasam soarele sa ne incalzeasca fetele "ascultand" linistea si incepem sa coboram spre satul Geoagel, cateva case disparate in spatiu si timp, dominate de privelistea Cheilor Geoagelului.

Podoabele primaverii, unele somnoroase, altele vesele, bucuroase c-au supravietuit Sacrificilui ...

Continuam pe dealuri si dam in drumul pietruit Abrud – Aiud, de unde, in soarele dup-amiezei, spre Bradesti.

Timpul trece repede cand esti intr-o companie placuta, asa ca-intr-o ora si ceva ajungem pe acoperisul Vaii Uzii, de unde vom cobori pana la cabana. Se insereaza, iar de sus contemplam in lumina apusului poienita plina de pruni infloriti, aliniati perfect si luminitele care incep sa rasara la geamurile caselor. O priveliste superba, de basm ! Admiram satul, hipnotizati, transportati inapoi in timp, in vremuri patriarhale …