Nu-s 32, buni is si 26

MOTTO: "Dă-le roata măăăăăăă"

Planuisem tura asta cu cateva saptamani inainte, nevoia de a ma intalni cu vechea trupa din Tg Mures, prieteni vechi si buni, fiind imperativa. Daca pana marti-miercuri eram programati vreo 10, miercuri si joi au inceput sa curga inscrierile, tura care joi seara numara nu mai putin de 32 de "invitati" ! "Ai' de capu' meu" imi zic, "mamaaa ce orgie o sa iasa !!!"

Ca sa vezi ca lucrurile nu merg intotdeauna cum te astepti. Sau poate ca da. O sa vedeti.

Vineri dimineata ma trezesc cu disconfort stomacal iar pe la 18:00 cu o alergie cumplita , cauzata (cel mai probabil) de ceaiul de galbenele baut cu o ora-n urma la servici. Manifestari ? Mancarime in palma extinsa pe maini, picioare; rezultat final: bube pe tot corpul. Sa vezi si sa nu crezi ... stiind ca-s alergic la polen (dar in nici un caz cu asemenea manifestari extreme) am luat un medicament antiinflamator, am consultat medicul familiei si am incercat cu greu sa ma consolez la gandul ca poate voi fi nevoit sa-mi las invitatii balta... Ii conving telefonic ca n-am nimic grav, le promit ca ma fac bine si vin a doua zi dimineata (1 Mai) la locul de intalnire ("Oliver: Hai ma Mircea ca o sa fie ca naiba fara tine."). Bun ... ma pun dezamagit in pat, iar dupa 2-3 ore de somn constat bucuros ca aproape mi-a trecut. Imi telefonez "clientii" pentru masina (...), ii asigur ca-s bine si anunt plecarea maine la 6:30.

Dimineata. Somnorosi si entuziasti pornim spre Chei (cu doua masini) sa-ntregim grupul, sincron cu trupa din MS. Ajunsi la cabana despachetam, injumatatesc rucsacul Oanei (care, la cat echipament avea, pare ca se-astepta la o tura-n Alpi) si purcedem spre "tabara de baza" - o curte mai sus cu 20-30m de parcare. Vacarm, manele si nu numai, la maxim. Era de asteptat, ce sa ne tot plangem, ies mârlanii din bârlog de 1 Mai ...

In tabara, dezorganizare totala; cum nu v-ar fi prins bine 6 luni de-armata... No bun, se face 10 si aproape ca ne-am regrupat, o luam incet in grupuri-grupulete spre Chei.

Stanga dreapta, muzici, fum de mici, masini, corturi, gunoaie, debandada. Trecem cumva si ne trezim intr-un final, buimaci de cap, pe malul apei.

Continuam pe firul apei, printre pietre si scarițe metalice inspre Brâna Caprelor emotionati, nerabdatori. Ajungem in punctul in care trebuie sa trecem apa, fiecare-si scoate incaltarile, isi trage pantalonii la deal si trece cum poate prin apa racoroasa a Geoagiului. E interesant, tocmai cand crezi c-ai trecut si ca esti mai special decat ceilalti, pe ultimii 2 metri, incepi sa simti acele apei de munte, de care scapi abia la cateva secunde bune dupa ce-ai iesit la soare. Bun, trece si asta fara incidente.

Urc primul pas (mai incomod pentru incepatori) si iau pozitie pentru a-i voi prelua pe urmatorii 10-15 novici care se vor incumeta (incurajati) sa urce. Ii preiau ("Unu, doi trei si... nu, nu asa, pune picioru drept in priza, nu, dreptu' mai, fa un pas lung si trage-te tare spre stanca, nu, nu asa ca o sa cazi pe spate, asaa, nu lasa cablul, asa, excelent !") si-i pasez lui Serghei care s-a cocotat mai sus si-i ajuta in pasul 2, un horn ingust dar mai putin dificil.

Ii predau lui Andrei stafeta pentru a doua jumatate si-o luam pe Brana, sus-sus, mai prin padure, mai pe grohotis, frumos, impresionant si nepericulos, admirand salbaticia Cheilor. Facem un popas de hidratare si ma bucur in mine vazand fețele inrosite de adrenalina, de satisfactie. "A fost putin mai greu, dar v-a placut ?!"; "DAAA". Bun.

Ma intorc cateva sute de metri (fara rucsac) sa ma asigur ca totul decurge normal, fotografiez si ma alatur sarpelui multicolor ce se strecoara printre stanci. Facem un popas in portal, admiram perseverenta grupului care traverseaza Cheile prin apa (in neoprene) iar dupa ultima coborare pe grohotis, ajunsi in satul Cheia, ne umplem ploștile si pregatim gleznele pentru odihna.

Facem un popas de refacere langa cabana Clubului Montan Apuseni (aflata intr-o stare nu tocmai grozava) unde servim unii amiaza, altii cafeaua, si ne relaxam.

Dupa circa o jumatate de ora ne dezmortim si purcedem catre Boțani, printre case vechi, parasite. Dupa un urcus mai abrupt prin padure (si caldura tot mai mare a lunii MAI) mai facem un popas scurt in prima poiana, de unde admiram satul Bradesti in departare, Cheile Baltii, Cheile Rametului, dealurile inflorite, si surprindem prima capusa iesita la plimbare pe piciorul lui Radu.

"Unde-i Muntele ma ?; "Acolo, nenea ..."

Mai urcam putin pana dam de izbucul generos ce ne racoreste si continuam pe "aleile" poleite de ciresi si pruni in floare, coborand spre primele case din Botani. Luci isi aminteste de "Peștera cu Apă" si ramane-n urma impreuna cu Ione pentru a o vizita. Ramas putin in urma, ajung grupul si constat ca au deviat de la traseu, motiv pentru care-i intorc din drum, le tin "predica" si continuam pe marcaj, insotiti de-un ied jucaus si prietenos, care si-o cauta cu lumanarea (Ionut il si vedea-nfipt in rotisor), pe care reusim sa-l descurajam si-l trimitem catre casa. Dupa asta, inca un urcus, inca o pauza, in care-i asteptam pe cei intarziati si schimbam idei, admirand dealurile albe si cirrusii intortochiati, prevestitori de vremuri grele.

Continuam pe drumul de care, ajungem la un izvor unde poposim pentru cateva minute, admirand din nou cirrusii dezlânați, dupa care unde incepem urcarea usoara prin padure spre Tecsesti, lasand Botani si Dealu Geoagiului in urma (amintindu-ne cu nostalgie cum ne-a servit domnu' Botan cu un pahar de palinca, in urma cu 2 ani) . Ajunsi pe pajistea imensa, facem o pauza si dezbatem locul de campare. Nedorind sa ma impun fortat, incerc sa la explic celor comozi (a se citi obositi) avantajele locului propus de mine - Poiana Narciselor (cea de pe harta, din care n-au mai ramas prea multe); panorama deosebita, apa si padure aproape :)

Dealu Geoagiului

Dupa cateva minute de dezbatare, "santajati" de micul grup care s-a desprins de multimea nehotarata si a luat-o spre sat, purcedem si noi; ajungem in curtea cu izvor, ne facem rezerve si schimbam cateva vorbe cu ciobanul cu voce de soprana (Mircea: "De unde va luati paine si ce va mai trebe?"; Ciobanu: "De la Poiana Gălzii"; Voce din grup: Da palinca de unde va luati?" Ciobanul: Noi nu bem"; observand scepticismul si ironia din ochii coechipierilor, zambesc prieteneste ("Nu, ca voi mancati") si continuam spre platoul unde vom campa.

Ora 18:00. Cam devreme sa pui cortul, dar avand timpul si spatiul la indemana decidem sa ne oprim in acest loc frumos, printre boboci de narcise, aproape de padure.

Profit de comoditatea grupului asezat cu fata la soare si spatele la Piatra Cetii, facem o fotografie in formatie completa, abia reusind sa incadrez puhoiul de oameni... Mamă ce de suntem !

Piatra Bulzului si Piatra Craivei, atat de cunoscute

Ajut fetele sa puna cortul ("Oliver: Mai baiatule, las ca stiu io ce planuri ai ..." dupa care continuam sa lenevim si mai imbucam una-alta in soarele dup-amiezii. Mai mergeau 2-3-4 ore de mers, da bine-i si asa, cand toata lumea-i multumita.

Incet incet ne strangem pe izoprene in jurul unui punct imaginar ce tine pentru un timp loc de foc, mancam, povestim, porcoşim, ne simtim bine, relaxati, incercand sa ne incurajam unii pe altii in privinta lemnelor de foc (Mircea: "Unu... doi... trei... SI ! HAHAHA Lilu, amu du-te singură daca te-ai ridicat :-))" ). Am tot sesizat miscare in fundal, concretizata intr-un sfarsit prin fum si prin vorba ca "unde-i fum tre sa si foc", cu varianta adaptata "unde-i Serghei tre sa fie fum, deci foc" :-) Mersi Serghei, cineva trebuia s-o faca.

Sete, mare sete

Mai caram (ei, eu nu) din padure niste carburant pentru restul serii si ne punem in jurul vetrei, cu "URSU" dandu-ne tarcoale curios - asa l-am botezat pe "catelul" "mascota" a Tecsestiului, care ne-a vizitat in acelasi loc in urma cu 2 ani, decis sa-si ia noul nume destul de-n serios, din moment ce venea de cate ori il strigam. Ne-am imprietenit, desi a marait de 2-3 ori pe cate unul din grup, chiar incercandu-si coltii (usor) pe mana, piciorul respectivilor. ("Bica: Cainele asta ii nevrotic ma"; Luci (HAI-HAI): "Nu ma baiatule, ii agitat cum suntem multi"). Nu cred ca era agresivitate voită, pt ca la cat era de zdravan, nu-i era greu sa ne digere :)

"Pe vremuri am fost si eu roackăr ..."

Ce-a urmat, e de la sine-nteles; povesti, multe povesti, bancuri, multe bancuri (unele seci - cubul 13) , voie buna, cantece si poezii (putine, ce-i drept); dupa ce-am terminat energizantele, pe la 1 ramasesem doar cativa in jurul focului, dintre care doi au ramas sa doarma sub stele (era innorat. nu, glumesc) - Serghei si Ionuț.

"Ham-ham ! Taci ma ! Ham-ham-HAM ! Ma catel ma, iti fac rau... Vai dar esti draguutz". Doi catei (putin mai mari decat cei de usturoi), mici si tuciurii ("de-ntors uăile"), cu porniri de cocosi, ne-au curmat odihna putin inainte de 7; incet incet, am inceput sa rasarim de prin corturi ca "ciupercile" dupa "ploaie".

Servim fara graba micul dejun, cafelele, ultimele glume si pornim spre Piatra, nu inainte de-a efectua "operatiunea Eject", Luci extragandu-i o capusa Luciei. Cum nu toti au chef (sau energie) sa urce, ne-mpartim (nu fara unele comentarii mai mult sau mai putin utile) in doua tabere, una pe sus si cealalta pe curba de nivel, pe drum de care, prin padure. Din solidaritate pentru cei "oprimati", decid sa-i intovarasesc, celalalt grup avandu-i ghizi pe târgumureseni.

Ajunsi in Răicani, las grupul in faţă si fac o paranteza intrand in curtea celui care ne-a fost si data trecuta (tura de iarna cu Calin Floare si Laura) generoasa gazda - Domnul (cu "D" mare) Raică Ştefan. Bucurosi sa ne revedem, ne dam mainile si ne-ntindem la povesti cu istorie, cu greutati. Nu trec cateva fraze ca si-apare fiul dansului cu ÎNCĂ UN CAŞ de vreo 2-3 kile si mi-l pune in brate. Parca nu-mi vine sa cred - cata bunatate, si pentru nimic, doar asa ! Nu stiu cum sa ma eschivez, sa-l refuz, sa-l platesc, oricum ma lovesc de-un "zid" de omenie, simtindu-i jigniti in caz de refuz, asa ca ma vad nevoit sa-l primesc. Va multumesc, oameni buni si generosi, care aveti atat de putin si faceti atat de mult bine ! In plus de asta, cand reusesc sa ma rup cu greu din povestile de demult, imi multumesc frumos ca i-am vizitat ("Multumim dragii mei ca va ganditi la noi") ! Le promit (in special mie insumi) solemn sa ne intoarcem cat mai repede la povesti pe saturate, ca sa nu povestim tot pe fuga, ca pan-acum.

O mica paranteza: fiecare intalnire cu astfel de oameni simpli si generosi imi aminteste de povestea lui "Filemon si Baucis", din "Legendele Olimpului", a carei text il gasiti aici, iar povestita (la Teatrul Radiofonic) aici. V-o recomand.

Cu gura pana la urechi, pun caşu-n rucsac aproape tremurand de emotie si bucurie, indreptandu-ma cu pasi grabiti catre grupul ce s-a asezat la umbra in asteptare, nerabdator sa le fac o surpriza neasteptata. Zis si facut, imi montez zambetul complice si-l intreb pe Costică (personajul imaginar bun la toate) "Unde-i sarea ... da cutitu ...". Cateva secunde de nedumerire, dupa care incep sa rasara suspiciunile si curiozitatile. "Nu se poate ?! Asta chiar ne-o adus caş ?" "Da taica, luati d-aci", si scot Minunatia alba si proaspata. Mamăă, cum se mai inghesuiesc, cei care in urma cu secunde erau somnolenti si plictisiti. L-am intins pe "masa de operatie", l-am portionat atent incat sa ramana si grupului din deal si l-am dovedit.

Excelent ! Cu atat mai mult cu cat planuiam in seara precedenta sa facem chetă pentru un caş proaspat (prima casa pe stanga cum intri in sat din amonte), fapt ramas idee tot din comoditate.

Dupa ce ne-am pus burtile la cale, am inceput sa coboram spre Valea Cetii, schimband cateva vorbe cu o sateanca iesita curioasa la geam. Ceva mai jos pe ulita, doi caini dornici sa-si impresioneze stapanul, pastreaza distanta ramanand doar la "vorbe", intimidati de grupul numeros. Dau sa-l salut pe nea Cornel, da' nu-i acasa, ii in deal, ne informeaza sotia cu ochi tristi, sub apasarea greutatilor ... Oftam si-i uram timid sanatate, coborand abatuti printre livezi inflorite si case parasite.

Ajunsi in vale, o luam iar la deal pe drumul de piatra construit recent (zice Luci "Hai-Hai"), la adapostul racoros al padurii, unde ne despartim pentru 10 minute, fara sa vrem, ei pe marcaj, eu pe drum, pana iesim din padure si dam de-o şură, un grup modest de case si cateva cruci, martore vremurilor de demult. Reuniti, ne punem la umbra in lunga asteptarea jumatatii dinspre deal.

Mergem cu Luci (care provoaca o ploaie de petale) si Oana sa cerem apa, observand (ei, eu nu) stupefiati o capra moarta-n copac, lipsita de 2 membre. Urmeaza presupuneri, speculatii, umor macabru, pana ne lamureste gazda care-i treaba; a murit si taie zilnic din ea sa dea de mancare cainelui - care tocmai s-a prabusit in picaj spontan la umbra - acompaniat de rasete isterice.

Intr-un tarziu apar Luci "Hai-Hai", Oliver si Arni, care interogati, dezvaluie fapte cam neplacute:

- "Unde-s ceilalti, Hai-Hai?"

- "Ma baiatule, sa vezi faza... sus am pierdut poteca si le-am zis alorlalti sa ma astepte pana o caut, Oliver si Arni s-au luat dupa mine, iar dupa ce ne-am intors, grupu' ia-l de unde nu-i."

- "Ma Luci, ce naiba, poate n-ai luat-o chiar pe directia initiala"

- "Nu stiu ma baiatule, ca am tot strigat si n-am auzit nici un raspuns, da cand eram langa casa de la baza pantei i-am vazut departe, la deal, tre' sa vina ei cumva.".

Buna treaba - ne zicem, incepand sa nastem si sa macinam scenarii care mai de care mai intortochiate, vazand ca nu apar si nu apar - cu atat mai mult cu cat nici macar nu-i vedeam pe dealurile Raicaniului.

- Ba ca trebe sa apara, intr-un final

- Ba unii ca au luat-o pe valea cealalta (Galdei) si la revedere - scenariu caruia ma opun vehement, stiind ca Bica are si GPS (cu traseu facut acasa, identic cu al meu) si harta, si mai fusesem impreuna pe acolo

- Ba ca cineva o fi patit ceva

Incepe sa mi se infiripe gandul ca dupa ce-au dovedit panta, nu au cotit imediat spre sat, ceea ce ar insemna sa nu-i avem in campul vizual, limitat in stanga de padure, in dreapta de Piatra Cetii si Cheile Tecsestiului. La un moment dat ma ridic si ma uit la padurea de peste vale (prin stanga careia am urcat), si mi se-nfiripa in minte un scenariu, care ca prin noroc - se dovedeste corect; coborand ceva mai departe de unde a coborat primul grup de 3, nu i-am vazut si au coborat in vale cu cateva zeci de metri in aval de drumul nostru, fapt ce i-a facut sa urce culmea din dreapta vaii (prin locul numit "Pârvan"). Cand am vazut primele pete de culoare prin padurea rara de peste vale (de fapt maieul alb al lui Serghei), nu ne-am mai incaput in piele de bucurie. Sunt bine ! Mama lor :-) Vii tu acas' copile :))

Va era bine acolo sus, ai ?!

Ne-am ridicat incet sezuturile si-am pornit la deal, pe curs de interceptare; ne-am intersectat in poteca dupa zece minute, ne-am bucurat, ne-am tras de urechi si-am decis tacit cu Luci (C.h..es) ca pe viitor sa adoptam strategia autoritatii si a nedivizarii grupului; nu se poate asa, un grup atat de mare impartit in 3-4, separate sau chiar pierdute unele de altele. Am venit impreuna, merem impreuna. NO asa.

Mergem ce mergem pe drumul de care, pe curba de nivel, inspre satul Fața Pietrii, si grupul decide implicit ca are nevoie de inca o pauza (urcarea lor a fost ceva mai solicitanta), asa ca poposim si impartim jumatatea de cas cu slana si ceapa ("Oliver: Hai mai Mircea ce dracu, pentru tine am adus slanina"). Ce chiolhan ! Dupa ce l-am mistuit, constant inca o data bucuros, satisfactia de pe fețele tuturor. Am facut-o ca la carte.

Fața PietriiRamasi in spatele grupului cu Andrei, Serghei si Raluca, oprim la matusa Eugenia, pe care o gasim bucuroasa de vizitatori. Stam zece minute cu dansa la povesti, usor descumpaniti ca nu mai are nuci dezghiocate, dar ne promite ca va avea, pe cand vom mai merge. Ii uram sanatate si continuam coborarea pana-n sosea, de unde la masini, unde, in nori de praf si rafale de muzica tare, grupul servea primele racoritoare.

Am decis sa ne "cărăm" cat mai repede si sa consumam deznodamantul la o terasa, lucru zis si facut, dupa Aiud, pe dreapta. Ultimele povesti, planuri de viitor, pupaturi si la revedere !

GPS: Am merg cam 28 de km si am stat cam tot atatia :-)
Text: Mircea
Foto: Mircea, Zsolt, Ionuț, Serghei

"Daca v-a placut bufonul, mai poftiti si-n altă seara."

P.S. Filmu curand.